6 august 2007

Das Leben der Anderen


Si securistii sunt oameni, s-ar putea spune, amar-ironic, in urma vizionarii acestui film cu o poveste incredibila. In isteria dosarelor, care a absorbit (aproape degeaba!) si Romania o vreme, nu mai putem vedea adevarul de clisee. Vietile reale ale celor care au trait lucid in comunism, ale celor care au trait deci cosmarul, nu au fost nici bune nici rele. Oamenii nu s-au impartit in eroi si anti-eroi, ci "s-au supus vremurilor", facand compromisuri pentru a-si continua viata.

Filmul "The life of others" scoate la lumina relatia sinuoasa, complicata si profund umana dintre un scriitor urmarit si ofiterul Stasi care ii urmarea orice miscare. Trebuie vazut pentru ca atunci cand ne pierdem in replici "clasicizate" precum "securistii care au facut politie politica trebuie scosi la lumina, etichetati, atent condamnati si pe veci inlaturati"... sa ne mai gandim o data.

Scenariul (magistral!) mi-a amintit de ce spunea Ticu Dumitrescu de la CNSAS intr-o emisiune TV - cum reactionezi cand te afli in fata unui om care plange si isi cere iertare si pe care trebuie sa-l condamni, cu probe de netagaduit, pt. politie politica?

4 august 2007

Destin absurd

California Dreaming

Sentimentul pregnant cu care am ramas dupa primul si ultimul lungmetraj al lui Cristian Nemescu este un loc comun de care uit adesea - destinul e absurd. Filmul nu e insa comun deloc, dimpotriva. Vibreaza de originalitate si de forta epica.

Personajul interpretat de Razvan Vasilescu, un sef de gara dintr-o localitate de undeva din centrul tarii, "unde se indoaie harta", este ilustrarea perfecta a (aproape) truismului de mai sus. Familia sa a trait drama "asteptarii americanilor" in cel de-al doilea razboi mondial. Iar atunci cand trenul NATO tranziteaza fara acte gara de care e responsabil, personajul face tot ce-i sta in puteri pentru a-i opri pe "promotorii" libertatii individuale si globale. Doiaru nu se dueleaza in vorbe sau in arme cu americanii si nici nu tine un discurs in care sa-si povesteasca cu patos si elocinta drama personala. Dimpotriva, isi duce mai departe existenta marunta, cu tot cu gainariile pe care i le "permite" functia. Toate bune si senine, ai putea chiar crede ca seful garii are multe in comun cu Pristanda al lui Caragiale. Cu toate acestea, la finalul peliculei nu poti rade - nici macar amar...

Nu mai este nevoie de aprecierile mele superlative la adresa lui Armand Assante. Nu ma pot abtine insa sa nu ii remarc pe Maria Dinulescu si pe Andi Vasluianu.

Eroii din savurosul "Californis Dreaming" sunt nesfarsiti, iar visurile si temerile lor nu sunt nici explicite si nici explicabile pana la final. Niciunul nu e bun sau rau.