28 ianuarie 2011

Constantin si Elena

Documentarul lui Andrei Dascalescu a fost cea mai mare bucurie cinematografica a ultimelor saptamani. Iar daca as ramane la filme made in Romania, as putea mari linistita "termenul" la luni. Filmul e invaluitor, duios, acaparator, de un autentic tulburator. Nu-mi place deloc sa insirui ajdective atat de multe pe langa acelasi substantiv, de asta am si asteptat o vreme, inainte sa scriu insemnarea. Dar vad ca nu mi-a trecut - si acum stiu ca nu e pur subiectivism - "de vina" nu e doar Moldova si multii ei moldoveni simpli si frumosi. E un film universal despre talent, dragoste si prietenie intre doi batrani casatoriti de cincizeci si ceva de ani. Iar numele lor sunt suficient branding pentru un film premiat in unele dintre cele mai apreciate festivaluri de documentar din lume. 

Alcatuit numai din cadre fixe si cu taieturi putine, cu o imagine extraordinara, filmul poarta semnatura lui Andrei Dascalescu la regie, imagine si montaj. Si la scenariu, doar e vorba de bunicii lui.


Se gaseste pe dvd la Carturesti si chiar merita sa-l ai acasa. Pana si making of-ul e savuros, iar de bonus tracks nu mai spun. Redevenind subiectiva: mi-am amintit umorul si autoironia moldoveneasca si substratul ei miezos. Si cat de mult m-a uimit comparatia cu umorul mai mult vulgar, brutal, al oamenilor simpli de aici, din sud. Fara generalizari, dar si fara falsa modestie. I love my people. :)

18 ianuarie 2011

The Social Network

Castigatorul Globurilor de Aur e o insiruire de fapte, fara subtilitati cinematografice. Just facts. Tocmai a castigat cele mai importante premii la Globurile de Aur, dar nu e o surpriza majora. The money makes the world go round and the films go square. :)

Ramane interesant insa dpdv al subiectului - a felului in care invatamantul american (Harvard, aici) propulseaza competitia (tocmai citisem Prep de Curtis Sittenfeld care trata acelasi  lucru, la liceu, insa).

14 ianuarie 2011

Oameni si zei



Opt calugari cistercieni ai manastirii din Tibihirine, Algeria, sunt rapiti si ucisi in 1996 de un grup de islamisti extremisti. Filmul nu pare a se concentra insa decat in subsidiar pe tema asta, ci mai degraba pe ritmul si resorturile vietii monahale, pe relatia dintre crestini si musulmani, pe relatia autoritatilor franceze cu algerienii dar mai ales a calugarilor cu algerienii. Bunatatea are pasaport universal si religie asijderea. 
(Vazut la "Les Films De Cannes a Bucharest")

Des Homme et des Dieux, r. Xavier Beauvois, Grand Prix au Festival de Cannes 2010.

13 ianuarie 2011

Sunt un mic ticalos

O animatie savuroasa desi pana la urma destul de previzibila, cu personaje "inainte si dupa", care se transforma nerealist de usor. Gru, personajul principal, se preschimba din fiorosul frustrat in blajinul simpatic dupa ce incepe sa le indrageasca pe cele trei orfane pe care le ia sub obladuire. Per total, quality entertainment cu nelipsitele clisee.





Despicable me, productie Pixar, 2010.

Medalia de Onoare

De ce trebuie sa conteze asa de mult cum e facut filmul si atat de putin despre ce vorbeste? :( Da, stiu, e cu Rebengiuc, dar intr-o competitie de film european despre drame de familie (fie si cu supratema),  well... Ar lua vreo medalie? Raman la Mungiu, Pita, Pintilie plus alte cateva pelicule, multumesc. 

One World, multe drepturi incalcate

Am imprumutat saptamana asta cateva documentare de la colegii implicati in One World Film Clubs,  un proiect ORICUM. 

O singura lume, sute de probleme. Grave. Cele mai vizibile: saracia si razboaiele interminabile din tarile africane, drepturile incalcate ale femeilor (la fel, cu accent pe tarile din Africa), Holocaustul si viata colorata si plina de discriminari a tiganilor. Cu cat vezi mai mult lucrurile astea, cu atat simti ca faci parte dintr-o alta lume. Una privilegiata.


Am vazut asa: Thin Ice (despre ambitia unei echipe feminine din nordul Indiei de a juca hochei pe gheata - m-a distrat mai ales felul in care si-au construit primul patinoar), Pray the Devil Back to Hell (despre rolul femeilor in conturarea unei forme de pace in Liberia anilor  90 - 2000), Me, My Gipsy Family and Woody Allen (o tanara tiganca isi prezinta  familia stabilita in Italia, obsedata de maritisul fetei) si seria Women on the Front Line, introdusa de Annie Lenox (Congo, Austria, Nepal). Si mai am de vazut.


Mi-a placut si The Reckoning, un film mai lung (2 ore si) despre pionieratul de la Curtea Internationala de Justitie de la Haga. Regulile se fac cumva din mers acolo, desi, vazuta din afara, pare o institutie care a existat de cand lumea. Nu e asa, din pacate. In ciuda didacticismului, tratarea subiectului dpdv scenaristic e remarcabila. Cel mai bun mi s-a parut insa New Year Baby, un documentar foarte personal si emotionant despre o tanara cambogiana care-si spune povestea familiei ce si-a trait drama sub khmerii rosii.  

Iubesc documentarele din ce in ce mai mult, mai ales de cand nu mai am cablu si vad mai putine si mai bune.

8 ianuarie 2011

Periferic



R. Bogdan George Apetri. Cu Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Branescu. Romania, 2012.