California Dreaming
Sentimentul pregnant cu care am ramas dupa primul si ultimul lungmetraj al lui Cristian Nemescu este un loc comun de care uit adesea - destinul e absurd. Filmul nu e insa comun deloc, dimpotriva. Vibreaza de originalitate si de forta epica.
Personajul interpretat de Razvan Vasilescu, un sef de gara dintr-o localitate de undeva din centrul tarii, "unde se indoaie harta", este ilustrarea perfecta a (aproape) truismului de mai sus. Familia sa a trait drama "asteptarii americanilor" in cel de-al doilea razboi mondial. Iar atunci cand trenul NATO tranziteaza fara acte gara de care e responsabil, personajul face tot ce-i sta in puteri pentru a-i opri pe "promotorii" libertatii individuale si globale. Doiaru nu se dueleaza in vorbe sau in arme cu americanii si nici nu tine un discurs in care sa-si povesteasca cu patos si elocinta drama personala. Dimpotriva, isi duce mai departe existenta marunta, cu tot cu gainariile pe care i le "permite" functia. Toate bune si senine, ai putea chiar crede ca seful garii are multe in comun cu Pristanda al lui Caragiale. Cu toate acestea, la finalul peliculei nu poti rade - nici macar amar...
Nu mai este nevoie de aprecierile mele superlative la adresa lui Armand Assante. Nu ma pot abtine insa sa nu ii remarc pe Maria Dinulescu si pe Andi Vasluianu.
Eroii din savurosul "Californis Dreaming" sunt nesfarsiti, iar visurile si temerile lor nu sunt nici explicite si nici explicabile pana la final. Niciunul nu e bun sau rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu