Revolutionary Road

E greu sa te bucuri la un film atat de minunat daca nu te numeri printre putinii norocosi care au curajul sa aleaga viata pe care si-o doresc. Daca faci parte din categoria mult mai generoasa a oamenilor "normali", cei pentru care compromis este cuvantul de ordine, filmul te va intrista. E vorba, negresit, de cei pentru care intamplarile negative sunt intotdeauna din vina altora...

"Revolutionary Road" nu e despre personaje care schimba istoria, cum ai putea crede cand auzi titlul prima data. Dimpotriva. Titlul este exact opusul tâlcului filmului. Dar cinefilii cu instincte ascutite inteleg lucrul asta de la primele cadre. Ceea ce nu-l face un film previzibil, ba dimpotriva.

Kate Winslet si Leonardo di Caprio, un cuplu cinematografic "rodat", reusesc o performanta din ce in ce mai rara, mai ales printre filmele de la Hollywood: sa te tina "acolo", intr-o poveste aparent banala, despre un cuplu care rateaza. Ca atatea altele, nu-i asa?

Momentul in care cei doi soti iau micul dejun, dupa ce cu o seara inainte aproape ca si-au scos ochii, la propriu, te pacaleste. Crezi pentru cateva clipe ca relatia lor va continua, casnicia va merge mai departe si, ca orice casnicie, nu trebuie sa fie si fericita. E de ajuns ca exista. E doar o confirmare a faptului ca esti "la locul tau". Este momentul-cheie al filmului, si cred ca ar putea fi dat ca exemplu de "punct culminant" in naratiunea cinematografica.

Dar, cum spuneam, nu e decat o pacaleala. Fiecare dintre noi crede despre sine sau despre cuplul in care se afla ca e "mare lucru", ca nu mai e nimeni la fel de bun/frumos/destept si ca n-o sa ajunga niciodata ca tata, mama sau ca sefu'. Adica "everyday people".

Regia: Sam Mendes. Scenariul: Justin Haythe, dupa un roman de Richard Yates.

Update: Aseara, Kate a luat BAFTA pentru The Reader, dupa ce fusese nominalizata de doua ori la aceeasi categorie, pentru rolurile din The Reader si Revolutionary Road.

Mai scump nu inseamna mai bun. Negru pe alb

Din studiul "World Film Market Trends" realizat de Marche du Film.

John Lennon e aici

I meet the Warlus
In anul 1969, un fanatic Beatles de 14 ani pe nume Jerry Levitan, inarmat cu un stramos al reportofonului, a dat buzna in camera de hotel a lui John Lennon din Toronto si l-a convins sa-i acorde un interviu despre pace. 38 de ani mai tarziu, Jerry a produs un film despre acea intalnire.

Folosind inregistrarea originala ca soundtrack, regizorul Josh Raskin a construit o poveste vizuala care romanteaza cu nostalgie fiecare cuvant al lui Lennon intr-o cascada de animatie inteligenta si densa. Raskin imbina desenele geniale ale lui James Braithwaite cu ilustratia digitala a lui Alex Kurina, iar rezultatul este un tribut patrunzator si un mesaj care va rezista anilor.

Poate fi vazut pe ecran mare la Future Shorts.:)

NUNTA MUTA, primul film al lui Malaele regizorul

O fabula bogata, foarte comica, dar in fond foarte trista este Nunta muta. Malaele se joaca cu noi de-a rasu' plansu' in acest film de debut in calitate de regizor si ne da putin peste cap asteptarile pe care le avem de la un film romanesc despre trecut.
Povestea uimitoare pleaca se pare de la o istorie reala petrecuta prin 1953, intr-un sat romanesc nici mai bogat nici mai frumos decat altele. Oamenilor li se impune un doliu cel putin ciudat din cauza mortii iubitului tavaras Stalin. Trebuie sa faca nunta pe muteste.

Umor negru, scene de un comic nebun si pantomima asa cum n-am mai vazut niciodata se combina pentru a ne spune o istorie tragica si perena. Nuntasii nu rezista interdictiei, iar barbatii sunt deportati pentru totdeauna. Satul se transforma intr-un taram al vaduvelor. Ani mai tarziu, cinismul unei echipe de televiziune care intelege tot dar nu simte nimic readuce "cazul" in lumina cruda a reflectoarelor.

O alta perspectiva vis-a-vis de trecutul comunist care la Malaele e total diferita fata de ce ne-a aratat Mungiu (4,3,2), Porumboiu (A fost sau n-a fost), Radu Munntean (Hartia va fi albastra) sau Catalin Mitulescu (Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii).

O alta perspectiva si fata de mijloacele celei de-a saptea arte - Malaele le-a inlocuit de fapt (cel putin in privinta jocului actorilor) cu cele foarte teatrale, ceea ce nu-i neaparat un lucru bun...

The Wackness

E ciudat cum incepe acest film intr-o gama minora, banala si putin credibila, de aproape iti vine sa fugi din sala. Psihologul care cumpara droguri de la colegul de clasa al fiicei lui vitrege si ii ofera in schimb oaresce consultatii la limita tacanelii.

Pe parcurs insa parca "se coace" regizorul Jonathan Levine si ii duce pe cei trei actori principali exact unde trebuie pentru a ne spulbera orice urma de rezerva si de circumspectie.

Ben Kingsley e exceptional in rolul blazatului Dr. Jeffrey Squires, aflat in prag de sinucidere, iar de Josh Peck cu siguranta o sa mai auzim multe lucruri bune... Si Olivia Thirlby, aflata nu chiar la debutul carierei, face o reprezentatie precisa si complexa.

Sarcasmul si finetea observatiei psihologice ne fac sa-l iertam pe regizor pentru cateva scapari scenaristice, destul de trase de par - usurinta cu care un tip ca Luke facea drog dealing sau relatia slab conturata intre doctor si sotia lui...

Totul se petrece in New Yorkul anilor 90, pe ritmuri de rap.

The Curious Case of Benjamin Button

Si daca ciudatii din viata noastra ar fi adevaratii oamenii normali? Si daca timpul ar fi pe dos? Ar avea la fel de putina rabdare cu noi? Iar iubirile noastre ar ajunge la fel de mici dupa ani? Un scenariu marca Eric Roth, care incepe sa se auto-copieze vizibil... Am regasit o seama de stari si de intrebari pe care le-am avut si cand am vazut Forrest Gump, scris de acelasi scenarist.

Hulit de unii, numit "ciudat" si ridicat in slavi de altii, filmul iti ramane in minte cel putin pentru machiaj & decoruri.

David Fincher a mizat pe o intalnire castigatoare - Brad Pitt si Cate Blanchett (Babel).

Vicky Cristina Barcelona

O portie de relatii complicate si savuroase marca Woody Allen. Vad ca pasiunea maestrului pentru Scarlett Johansson e constanta. Are si de ce...! Dar, in aceasta pelicula, Scarlett e de departe "ecranata" de Penelope.

Bonus: imagini ca-n filme cu Barcelona! :)

Seven Pounds

Un om care face fapte bune. E greu sa spui mai multe despre ce se intampla in acest film fara sa dezvalui intriga foarte bine construita de Gabriele Muccino (care a lucrat cu Will Smith si la The pursuit of Happiness).

Seven Pounds ar fi o pelicula prea patetica daca nu ar avea un mesaj insinuant si emotionant despre binele pe care ar trebui sa-l lasam in urma noastra.

Atonement

Vazut a doua oara, la un interval de 3-4 luni. Nu stiu cum se face, dar l-am redescoperit pe Ian McEwan in pliurile peliculei fara sa fi citit romanul (il stiam insa pe McEwan din "Amsterdam", "Prima iubire", "Pe plaja Chesil", "Gradina de ciment"...)

Chiar daca e facut cu un buget impresionant, filmul nu epateaza deloc prin decoruri ostentative, "marete". Se simte investitia, insa slava cerului, nu asta e atuul ecranizarii.

Muzica sustine perfect o constuctie foarte naturala, desi este "frântă", alcatuita din cioburi si perspective.

Citeste si arde

Ilar personajul creat de Brad Pitt! O comedie nici mai buna, nici mai slaba decat altele marca FRATII COEN.

They make the best of it!

Ducesa

Numai femeie sa nu fi fost in secolul 18...! E buna noua Winona Rider a Hollywoodului, dar parca nu incape comparatie intre performanta ei (Keirei Knightley) si a lui Ralph Fiennes!

S-ar fi putut povesti mai mult despre ce a lasat in urma Ducesa de Devonshire, una dintre cele mai remarcabile femei din istoria Marii Britanii? Probabil, dar cu riscul de a descreste la capitolul emotie... R. Saul Dibb.

Dor de filme bune...

Boogie

Bun, dar cred ca n-am putut sa intru in atmosfera din cauza galagiei din sala... :)

Am o slujba naspa rau

Un restaurant in Soho, Londra. 4 femei care muncesc in acest loc, cu totul diferit fata de cel la care au visat si pentru care s-au pregatit toata viata, practic si emotional.

Daca nu ati implinit inca treizeci de ani, in mod sigur v-a trecut prin minte ca de la acel “prag” incolo viata voastra va arata complet diferit. De la aceasta temere porneste si povestea filmului Am o slujba naspa rau (r. Oliver Parker). O intriga propriu-zisa aproape ca nu exista,nu in asta consta surpriza productiei americanului Oliver Parker.

Promisiunea din titlu (cu precadere varianta in limba romana) - o comedie de vara despre probleme superficiale sau cu o rezolvare superficiala – ne ademeneste in itele unui film profund, dens, care se joaca profesionist de-a rasu’-plansu’.

In plus, are pe afis doua nume de actrite romance super talentate - Oana Pellea si Ana Maria Lara.

Tsunami: The Aftermath

Sophie Okonedo, Chiwetel Ejiofor, Toni Collette si Tim Roth.

Pelicula din 2006 a lui Bharat Nalluri ne da timp suficient (peste 3 ore) sa ne gandim la dezastrul din decembrie 2004. O drama despre solidaritate si egoism, despre vocatie (vezi personajul interpretat de Toni Collette), autoritate si sentimentul matern.

Nimic nu se compara insa cu mesajul despre "antreprenorii" care se grabesc sa le ia pamanturile localnicilor thailandezi disparuti.

Productie HBO & BBC.

Jaful de pe Baker Street

2008.

Cu Jason Statham si Saffron Burrows.

Regia Roger Donaldson.

Il Postino

Vazut la Londra, intr-o seara ploioasa, la caldura semineului. Cu atat mai minunat!

Un ceai in Sahara

Vreau sa-mi amintesc acest film. Mi-am propus sa-l pastrez in mine mai mult, cat de mult pot. Cate filme, carti sau oameni merita pastrati in amintire, ca intr-o cutie veche, din lemn, in care tii scrisorile de dragoste de la iubirile din liceu? Eu nu am o astfel de cutie, dar acum simt nevoia s-o inventez. Incep sa uit parti din trecut, pe care numai mirosuri, locuri sau muzici intamplatoare le retrezesc, si atunci doar pe jumatate. Poate e momentul potrivit, acum ca ma apropii de 30 de ani, sa fac niste... sedinte de psihanaliza :) care sa-mi reumple cutia cu amintiri "de pastrat". N-o voi ascunde in pod, o s-o las la indemana, pana la sfarsit.

Refuz sa-l uit, vreau sa-l tin minte macar pentru tulburatorul final, in care naratorul spune cam asa:

"Pentru ca nu stim cand murim, ne gandim la viata ca la o fantana inepuizabila, insa toate lucrurile se petrec de un numar finit de ori, un numar foarte mic, daca stai sa te gandesti mai serios. De cate ori iti vei mai aminti o anumita dupa-amiaza din copilarie, o dupa-amiaza speciala, care este parte din fiinta ta profunda in asemenea masura, incat nu ti-ai putea imagina existenta fara ea? Poate de patru-cinci ori, poate ca si mai putin. De cate ori vei mai privi luna urcand pe cer? Poate ca de vreo douazeci de ori. Cu toate astea, totul pare nemarginit."

Un ceai in Sahara nu e totusi un film ultra-poetic sau artificial. Umorul, ironia si actiunea pigmenteaza acest road movie despre doi artisti cam plictisiti de viata care pleaca in Africa, in cautarea salvarii. Ea a scris la un moment dat o piesa de teatru, iar el este (sau a fost) compozitor. Sunt insotiti de al treilea american, care "se ocupa cu petreceri" si e indragostit de sotia primului. Iata un fragment de conversatie intre cei doi soti, in momentul in care Port (interpretat de Malkovich) incepe sa povesteasca un vis din noaptea precedenta:

Kit Moresby: Other people's dreams are so dull.
Port Moresby: Kit has days when everything in the world is merely a sign for something else. A white Mercedes can't just simply be a white Mercedes. It must have a secret meaning about the whole of life. Everything is an omen. Nothing can just be what it is.

Un film din 1990 de Bernardo Bertolucci. Titlu original: The Sheltering Sky. Cu: Debra Winger, John Malkovich, Campbell Scott.

Festivalul NEXT

Am ajuns, azi, pe la 17.00, la Cinemateca Eforie unde se proiecteaza scurtmetrajele de la NEXT.

Nu am prins decat un film si jumatate, pentru ca la 18.00 incepea partea cu jurizare, iar bucurestenii (studenti, cam 90%) s-au inghesuit mai ceva ca la ratia de pe vremuri. Ma bucura mult lucrul asta si cred sincer ca printre ei se afla adevaratul viitor al tarii noastre prapadite. Poate ca ei vor refuza sa mai fie generatie de sacrificiu...

Am plecat, pentru ca ne aflam pe locurile ce urmau a fi ocupate de juriu, dar se anunta o atmosfera urban-cultural-hippie-cool. Lumea aplauda la intrarea rollului final. Jos palaria, cred ca si lui Nemescu si lui Toncu le-ar fi placut.

Pe 13 aprilie, la Muzeul Taranului Roman, premiatele si alte surprize.

Era un om linistit

Un film american ce ar fi ramas un B movie daca nu ar fi fost complet imprevizibil si daca nu ar fi spus, ingenuu, cateva adevaruri foarte actuale: oamenii nu sunt facuti pentru a trai doar inchisi in birouri, oricare dintre noi poate claca in fata micilor rautati zilnice si in fata rutinei, dragostea este de multe ori (gresit) confundata cu necesitatea.

O comedie neagra cu Christian Slater. Muzica perfecta pentru intentia regizorului si ritm sustinut. De vazut, oricum. Mi-au placut cel mai mult scenele (2 la numar) in care nebunul companiei isi da seama ca nu e nici pe departe singurul. :)