Dupa ce citesti cartile (sau Cartea) de scenaristica a lui Syd Field si vezi
An Education, ai sentimentul ca teoria si-a gasit una dintre implinirile ideale. De fapt, celebrul si bine vandutul scriitor Nick Hornby, care semneaza scenariul filmului, il citeaza pe Syd Field cu "Action is Character" (nu stiu daca intentionat, dar ce mai este fara intentie in lumea "meta" a artei contemporane?). Scenariul se bazeaza pe cartea de memorii a lui Lynn Barber.
Filmul pune in balanta, pana la final, usor moralizator, dar nu mai putin spiritual (witty, in a very British way) posibilitatile de "realizare" ale unei tinere londoneze dintr-o familie modesta la inceputul anilor 60: Oxford sau maritisul cu un absolvent (fals!) de Oxford?
Plot Point One (incidentul care face trecerea de la
Set-up la
Confrontation) este momentul in care Jenny (16 ani) il intalneste pe David (peste 30).
Plot Point Two (care pregateste finalul,
the Resolution) este scena in care Jenny intelege ca aparent stralucitorul David nu este decat un escroc imobiliar. Si, impotriva tuturor prejudecatilor "elizabetane", dar si a orelor chinuitoare de latina, decide ca va renunta la scoala. Parintii sunt mai mult decat intelegatori, data fiind alternativa aparent sigura a maritisului, David i-a pacalit pe toti. Si totusi, mai exista un shift dramatic: posibilul viitor sot are deja o sotie si un copil si nu e prima data cand are aventuri cu adolescente naive.
Idila se naste si evolueaza pe fondul unor intrebari ale epocii (rolul femeii in societate, cat de mult ajuta de fapt scoala, etc), care contextualizeaza si dau profunzime unui film excelent jucat. Carey Mulligan e subtila si face un rol foarte puternic (a obtinut, intre altele, Bafta pt interpretare si nominalizare la Oscar).
R. Lone Scherfig, 2009
Experimental deprimant, dar excelent, despre singuratate, esec si moarte. O "comedie" trista care te bantuie mult timp, dar te face sa vrei sa-l revezi, caci e plin de detalii care par ca-ti scapa la prima interactiune. Un fel de Orele , dar mai underground si cu multa meta-arta. 
Unul dintre cele mai bune filme romanesti vazute de la 4,3,2 incoace. 
O distributie mare pentru un esec si mai mare, cel putin prin comparatie cu Chicago.
The door bell rings twice, hysterically. I wake-up annoyed and I look at my watch - it’s 6.30 a.m. I open the door and, instead of a real and, let me say, endangered person, I find a sealed envelope with a funny message: This is the first day of the rest of your life. I open the envelope in haste, even if my mind is crowded with thousands of somber possibilities… 
Filmul lui Alejandro Amenabar (productie 2009) spune povestea emotionanta a Hypatiei, o filozoafa, matematiciana si astonoma cunoscuta in Alexandria anilor 350 anno domini. 
O idee pitoreasca de documentar, nedusa pana la capat la nivel de continut. Cadre sculpturale si cu o lumina minunata, insa nu m-a convins deloc structura povestii si nici ceea ce spune. Acel "dincolo de cuvinte" exista, insa este nivelul doi, care, in mod paradoxal, se auto-defineste in ciuda faptului ca nivelul unu - ceea ce se spune de fapt - e precar. 
Vineri, 16 aprilie, de la 21.30, la Cinema Scala, ShortsUP este invitat la NexT cu un program de scurtmetraje numai bune de visat: MASINARIA DE VISE. Fantezii, filme SF sau comedii negre, filmele ShortsUP vor fi o radiografie a viselor, fie ele idilice sau de cosmar. 
"In Antichrist, Lars von Trier ne prezinta o confruntare feroce, sangeroasa, la propriu, intre un barbat si o femeie care tocmai si-au pierdut copilul. Sau, mai exact (avand in vedere ca nici el, nici ea nu poarta nume, ca sunt singurele personaje din film si ca se retrag intr-o casa din padure, loc caruia ii spun Edenul), confruntarea dintre Barbat si Femeie: ambitiei lui arogante de a controla totul prin ratiune i se opun energiile ei profunde, irationale, "vrajitoresti". Totul pe fundalul unei naturi paradisiace doar in aparenta, in realitate cruda si bezmetica." Zice Andrei Gorzo, perfect de acord si nimic de adaugat. 
