What's Up Doc?

O inlantuire de gaguri intr-un hotel in care fortele binelui si ale raului lucreaza impreuna in contul rasului cu lacrimi. Comedie nemuritoare all times.

Judy: Love means never having to say you're sorry.
Howard: That's the dumbest thing I ever heard!
 

R. Peter Bogdanovich. Cu Barbara Streisand si Ryan O'Neal. SUA, 1972.

Constantin si Elena

Documentarul lui Andrei Dascalescu a fost cea mai mare bucurie cinematografica a ultimelor saptamani. Iar daca as ramane la filme made in Romania, as putea mari linistita "termenul" la luni. Filmul e invaluitor, duios, acaparator, de un autentic tulburator. Nu-mi place deloc sa insirui ajdective atat de multe pe langa acelasi substantiv, de asta am si asteptat o vreme, inainte sa scriu insemnarea. Dar vad ca nu mi-a trecut - si acum stiu ca nu e pur subiectivism - "de vina" nu e doar Moldova si multii ei moldoveni simpli si frumosi. E un film universal despre talent, dragoste si prietenie intre doi batrani casatoriti de cincizeci si ceva de ani. Iar numele lor sunt suficient branding pentru un film premiat in unele dintre cele mai apreciate festivaluri de documentar din lume. 

Alcatuit numai din cadre fixe si cu taieturi putine, cu o imagine extraordinara, filmul poarta semnatura lui Andrei Dascalescu la regie, imagine si montaj. Si la scenariu, doar e vorba de bunicii lui.

Se gaseste pe dvd la Carturesti si chiar merita sa-l ai acasa. Pana si making of-ul e savuros, iar de bonus tracks nu mai spun. Redevenind subiectiva: mi-am amintit umorul si autoironia moldoveneasca si substratul ei miezos. Si cat de mult m-a uimit comparatia cu umorul mai mult vulgar, brutal, al oamenilor simpli de aici, din sud. Fara generalizari, dar si fara falsa modestie. I love my people. :)

The Social Network

Castigatorul Globurilor de Aur e o insiruire de fapte, fara subtilitati cinematografice. Just facts. Tocmai a castigat cele mai importante premii la Globurile de Aur, dar nu e o surpriza majora. The money makes the world go round and the films go square. :)

Ramane interesant insa dpdv al subiectului - a felului in care invatamantul american (Harvard, aici) propulseaza competitia (tocmai citisem Prep de Curtis Sittenfeld care trata acelasi  lucru, la liceu, insa).

Oameni si zei

Opt calugari cistercieni ai manastirii din Tibihirine, Algeria, sunt rapiti si ucisi in 1996 de un grup de islamisti extremisti. Filmul nu pare a se concentra insa decat in subsidiar pe tema asta, ci mai degraba pe ritmul si resorturile vietii monahale, pe relatia dintre crestini si musulmani, pe relatia autoritatilor franceze cu algerienii dar mai ales a calugarilor cu algerienii. Bunatatea are pasaport universal si religie asijderea. 
(Vazut la "Les Films De Cannes a Bucharest")

Des Homme et des Dieux, r. Xavier Beauvois, Grand Prix au Festival de Cannes 2010.

Sunt un mic ticalos

O animatie savuroasa desi pana la urma destul de previzibila, cu personaje "inainte si dupa", care se transforma nerealist de usor. Gru, personajul principal, se preschimba din fiorosul frustrat in blajinul simpatic dupa ce incepe sa le indrageasca pe cele trei orfane pe care le ia sub obladuire. Per total, quality entertainment cu nelipsitele clisee.

Despicable me, productie Pixar, 2010.

Medalia de Onoare

De ce trebuie sa conteze asa de mult cum e facut filmul si atat de putin despre ce vorbeste? :( Da, stiu, e cu Rebengiuc, dar intr-o competitie de film european despre drame de familie (fie si cu supratema),  well... Ar lua vreo medalie? Raman la Mungiu, Pita, Pintilie plus alte cateva pelicule, multumesc. 

One World, multe drepturi incalcate

Am imprumutat saptamana asta cateva documentare de la colegii implicati in One World Film Clubs,  un proiect ORICUM. 

O singura lume, sute de probleme. Grave. Cele mai vizibile: saracia si razboaiele interminabile din tarile africane, drepturile incalcate ale femeilor (la fel, cu accent pe tarile din Africa), Holocaustul si viata colorata si plina de discriminari a tiganilor. Cu cat vezi mai mult lucrurile astea, cu atat simti ca faci parte dintr-o alta lume. Una privilegiata.

Am vazut asa: Thin Ice (despre ambitia unei echipe feminine din nordul Indiei de a juca hochei pe gheata - m-a distrat mai ales felul in care si-au construit primul patinoar), Pray the Devil Back to Hell (despre rolul femeilor in conturarea unei forme de pace in Liberia anilor  90 - 2000), Me, My Gipsy Family and Woody Allen (o tanara tiganca isi prezinta  familia stabilita in Italia, obsedata de maritisul fetei) si seria Women on the Front Line, introdusa de Annie Lenox (Congo, Austria, Nepal). Si mai am de vazut.

Mi-a placut si The Reckoning, un film mai lung (2 ore si) despre pionieratul de la Curtea Internationala de Justitie de la Haga. Regulile se fac cumva din mers acolo, desi, vazuta din afara, pare o institutie care a existat de cand lumea. Nu e asa, din pacate. In ciuda didacticismului, tratarea subiectului dpdv scenaristic e remarcabila. Cel mai bun mi s-a parut insa New Year Baby, un documentar foarte personal si emotionant despre o tanara cambogiana care-si spune povestea familiei ce si-a trait drama sub khmerii rosii.  

Iubesc documentarele din ce in ce mai mult, mai ales de cand nu mai am cablu si vad mai putine si mai bune.

Periferic

R. Bogdan George Apetri. Cu Ana Ularu, Andi Vasluianu, Mimi Branescu. Romania, 2012. 

Noaptea mea cu Maud

"I must say, you both stink of holy water."

Un inginer catolic, o blonda facuta sa fie nevasta lui, bruneta liberala si divortata si prietenul inginerului vorbesc despre religie, dragoste si Pascal. Minunata mostra de cinema. Trebuie sa mai vad Rohmer.

R. Eric Rohmer. Cu: Jean-Louis Trintignant, Françoise Fabian. Franta, 1969.

The Ghost Writer

Asteptam un suspans si o implicare a spectatorului in poveste asemenatoare cu cea pe care-am trait-o la "Toti oamenii presedintelui" (1976). Nu putea fi chiar asa, din cauza de circumstante istorice, politice si regizorale, :) insa mi-a placut foarte mult filmul lui Polanski din cel putin 2 motive, foarte subiective: ma fascineaza biografiile si implicit biografii, cu atat mai mult cei din umbra. Mi-a placut incredibil de mult casa de pe malul marii in care s-au filmat cele mai multe scene. :)

  

R: Roman Polanski. Cu Ewan McGregor, Pierce Brosnan, Kim Kattrall, Olivia Williams. 2010.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

"Filmul foloseşte imaginile de propagandă contre la nature şi dovedeşte că, în starea lor pură, îşi conţin propria contradicţie. [...]

Ceauşescu e când stângaci, când emoţionat, când imobil şi impenetrabil. O singură spărtură în acest zid al aparenţelor, atunci când îşi îmbrăţişează afectuos fiica. Cum era Ceauşescu atunci când ieşea din spectrul camerei? Cum îşi alinta copiii, cum lua micul dejun, cum înjura, cum se enerva sau at least cum vorbea în mod obişnuit? Istoria i-a respectat deocamdată dorinţa de a păstra look-ul cosmetizat de tablou, pentru că imagini cu the real NC nu au fost încă scoase la iveală." Intreaga cronica excelenta a Florentinei Ciuverca.

Vazut alaturi de 4000 de oameni, la Sala Palatului. O premiera ce-si va atinge cu siguranta scopul - spread the word, mai ales in randul celor ce n-au trait in comunism si care au umplut cam trei sferturi din sala. Am ramas cu sentimentul acut ca privesc istoria in ochi, uitandu-ma la masele de oameni hipnotizati si fara vointa. Asa cum a spus si Cristian Mungiu la inceputul filmului, toti am fost complici la cultul personalitatii dictatorului, i-am alimentat megalomania.

Cred ca ar fi interesant de dezvoltat, intr-un documentar de data asta (nu intr-un eseu cinematografic), soarta lui Constantin Parvulescu (1895 - 1992), cel care s-a impotrivit public lui Ceausescu la Congresul PCR din 1979. A fost momentul in care aplauzele publicului s-au justificat. :)        

R: Andrei Ujica

Dead Man Walking

Sister Helen: It's not faith, it's work. Credinta nu ti se da pur si simplu, e ceva la care lucrezi in mod constant, lucru valabil chiar si in cazul unei maicute. E drept, sora are ceva de lucru, de vreme ce vrea sa salveze sufletul unui condamnat la moarte pentru crima.

Accentele ideologice in sustinerea abolirii pedepsei cu moartea sunt probabil mai acute si mai deranjante acum, la 5 ani de la lansarea filmului. Intre timp, s-a rodat un ritm mult mai rapid al actiunii, care pare (doar) ca ascunde idei mai multe si mai bogate (reusind de fapt numai sa ingroape emotionalul). Nu e cazul lui Dead Man Walking, care le are pe amandoua - si idei si emotie.    

R. Tim Robbins, 1995

Marti, dupa Craciun

Vazut in anapremiera, Q&A cu regizorul & echipa dupa. Cronica lui Andrei Rus.

District 9

Ce il salveaza de la tag-ul "SF la kilogram" ?

R. Neill Blomkamp, SUA, 2009

Felicia, inainte de toate

Gorzo spunea despre Americanul ca in sala era "o foială şi o foşneală pe care majoritatea filmelor destinate Multiplexurilor încearcă să le înece din primă secundă în muzică şi în efecte sonore - parte a strategiei lor de a reduce cît mai repede la supunere un "mare public" pe care-l prezumă ca fiind necivilizat. Lipsei de gălăgie îi corespunde şi lipsa obişnuitelor ambuteiaje de imagini (consecinţă a aceleiaşi strategii)".

Ieri, cand vedeam Felicia, inainte de toate la Elvira Popescu, cu 5 spectatori in sala in total, ma gandeam ca si prea multa liniste - in sala si pe ecran - e tot un fel de extrema. Care nu ma atrage deloc zilele astea.

 

Regie si scenariu: Razvan Radulescu, Melissa de Raaf. Cu Ozana Oancea si Ileana Cernat.

Out of Africa

 R.Sydney Pollack, 1895, cu Meryl Streep, Robert Redford si Klaus Maria Brandauer.

Viva Zapata!

R: Elia Kazan, dupa John Steinbeck. Cu Marlon Brando si Anthony Quinn. 1952.

Invictus

Filmul lui Clint Eastwood nu e exact genul de biografie la care ma asteptam, personajul central fiind unul dintre cei mai consistenti si curajosi lideri contemporani, Nelson Mandela.

In 1995, la un an de la preluarea presedintiei de catre Mandela in Africa de Sud, echipa nationala de rugby castiga campionatul mondial in fata uneia dintre cele mai puternice adversare, Noua Zeelanda. Ce rol a avut presedintele in aceasta victorie si de ce a dorit atat de mult sa-l cunoasca si sa-l motiveze pe capitanul echipei? Jucatorii sunt, cu o singura exceptie, albi, echipa e un simbol al colonizatorilor, cum ajunge atunci sa conteze atat de mult in cristalizarea "reconcilierii" intre albi si negri, in plin apartheid?

Insa alta e intrebarea care da sens filmului: "How you spend 30 years in a tiny cell, and come out ready to forgive the people who put you there?" Personajul lui Matt Damon isi raspunde in cele din urma singur: un lider adevarat conduce prin puterea exemplului. Iertarea era cea mai necesara politica de stat in Africa de Sud in acel moment.

Nu, nu este doar un alt film despre un meci castigat de o echipa oarecare, cu toate locurile comune aferente, dar nici nu cred ca este un trademark in filmografia lui Eastwood.

An Education

Dupa ce citesti cartile (sau Cartea) de scenaristica a lui Syd Field si vezi An Education, ai sentimentul ca teoria si-a gasit una dintre implinirile ideale. De fapt, celebrul si bine vandutul scriitor Nick Hornby, care semneaza scenariul filmului, il citeaza pe Syd Field cu "Action is Character" (nu stiu daca intentionat, dar ce  mai este fara intentie in lumea "meta" a artei contemporane?). Scenariul se bazeaza pe cartea de memorii a lui Lynn Barber.

Filmul pune in balanta, pana la final, usor moralizator, dar nu mai putin spiritual (witty, in a very British way) posibilitatile de "realizare" ale unei tinere londoneze dintr-o familie modesta la inceputul anilor 60: Oxford sau maritisul cu un absolvent (fals!) de Oxford?

Plot Point One (incidentul care face trecerea de la Set-up la Confrontation) este momentul in care Jenny (16 ani) il intalneste pe David (peste 30). Plot Point Two (care pregateste finalul, the Resolution) este scena in care Jenny intelege ca aparent stralucitorul David nu este decat un escroc imobiliar. Si, impotriva tuturor prejudecatilor "elizabetane", dar si a orelor chinuitoare de latina, decide ca va renunta la scoala. Parintii sunt mai mult decat intelegatori, data fiind alternativa aparent sigura a maritisului, David i-a pacalit pe toti. Si totusi, mai exista un shift dramatic: posibilul viitor sot are deja o sotie si un copil si nu e prima data cand are aventuri cu adolescente naive.  

Idila se naste si evolueaza pe fondul unor intrebari ale epocii (rolul femeii in societate, cat de mult ajuta de fapt scoala, etc), care contextualizeaza si dau profunzime unui film excelent jucat. Carey Mulligan e subtila si face un rol foarte puternic (a obtinut, intre altele, Bafta pt interpretare si nominalizare la Oscar). 

R. Lone Scherfig, 2009

The Triplets of Belleville

Personajul principal nu este baiatul care vrea sa castige Turul Frantei, ci mama, care, impreuna cu super-cainele Bruno si surorile Belleville, fac tot ce-i posibil pt a-l recupera pe fiul rapit de oamenii rai in timpul cursei. :-)

 Animatie franceza regizata de Sylvain Chomet