Documentarul lui Andrei Dascalescu a fost cea mai mare bucurie cinematografica a ultimelor saptamani. Iar daca as ramane la filme made in Romania, as putea mari linistita "termenul" la luni. Filmul e invaluitor, duios, acaparator, de un autentic tulburator. Nu-mi place deloc sa insirui ajdective atat de multe pe langa acelasi substantiv, de asta am si asteptat o vreme, inainte sa scriu insemnarea. Dar vad ca nu mi-a trecut - si acum stiu ca nu e pur subiectivism - "de vina" nu e doar Moldova si multii ei moldoveni simpli si frumosi. E un film universal despre talent, dragoste si prietenie intre doi batrani casatoriti de cincizeci si ceva de ani. Iar numele lor sunt suficient branding pentru un film premiat in unele dintre cele mai apreciate festivaluri de documentar din lume.
Alcatuit numai din cadre fixe si cu taieturi putine, cu o imagine extraordinara, filmul poarta semnatura lui Andrei Dascalescu la regie, imagine si montaj. Si la scenariu, doar e vorba de bunicii lui.
Se gaseste pe dvd la Carturesti si chiar merita sa-l ai acasa. Pana si making of-ul e savuros, iar de bonus tracks nu mai spun. Redevenind subiectiva: mi-am amintit umorul si autoironia moldoveneasca si substratul ei miezos. Si cat de mult m-a uimit comparatia cu umorul mai mult vulgar, brutal, al oamenilor simpli de aici, din sud. Fara generalizari, dar si fara falsa modestie. I love my people. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu