Dupa ce citesti cartile (sau Cartea) de scenaristica a lui Syd Field si vezi
An Education, ai sentimentul ca teoria si-a gasit una dintre implinirile ideale. De fapt, celebrul si bine vandutul scriitor Nick Hornby, care semneaza scenariul filmului, il citeaza pe Syd Field cu "Action is Character" (nu stiu daca intentionat, dar ce mai este fara intentie in lumea "meta" a artei contemporane?). Scenariul se bazeaza pe cartea de memorii a lui Lynn Barber.
Filmul pune in balanta, pana la final, usor moralizator, dar nu mai putin spiritual (witty, in a very British way) posibilitatile de "realizare" ale unei tinere londoneze dintr-o familie modesta la inceputul anilor 60: Oxford sau maritisul cu un absolvent (fals!) de Oxford?
Plot Point One (incidentul care face trecerea de la
Set-up la
Confrontation) este momentul in care Jenny (16 ani) il intalneste pe David (peste 30).
Plot Point Two (care pregateste finalul,
the Resolution) este scena in care Jenny intelege ca aparent stralucitorul David nu este decat un escroc imobiliar. Si, impotriva tuturor prejudecatilor "elizabetane", dar si a orelor chinuitoare de latina, decide ca va renunta la scoala. Parintii sunt mai mult decat intelegatori, data fiind alternativa aparent sigura a maritisului, David i-a pacalit pe toti. Si totusi, mai exista un shift dramatic: posibilul viitor sot are deja o sotie si un copil si nu e prima data cand are aventuri cu adolescente naive.
Idila se naste si evolueaza pe fondul unor intrebari ale epocii (rolul femeii in societate, cat de mult ajuta de fapt scoala, etc), care contextualizeaza si dau profunzime unui film excelent jucat. Carey Mulligan e subtila si face un rol foarte puternic (a obtinut, intre altele, Bafta pt interpretare si nominalizare la Oscar).
R. Lone Scherfig, 2009
2 comentarii:
in acest caz.. este foarte interesant de studiat drumul de la articolul din ziar al Lynn Barber, apoi trecerea in forma de scenariu de catre un faimos nuvelist (Hornby), ajungand in dezvoltare cu un regizor si finalizand cu filmarile avand un alt regizor.
Am avut "ghinionul" sa citesc articolul inainte de a vedea filmul... si ma asteptam un pic la altceva. Dar daca faci abstractie de incarcatura emotionala puternica a memoriilor, filmul este remarcabil. Daca pastrezi in minte si textul original... simti ca lipseste ceva.
Cred ca e ceva personal care lipseste...
Alex, poti sa crezi sau nu, dar eu acum am vazut comentariul tau. :) Atat de rar ma uit eu pe blogul meu incat mi se pare extraordinar ca exista (sau existau!) oameni care citesc si mai si comenteaza. Multumesc.
Trimiteți un comentariu